Facturi de platit.

Hai, no' ca-i tare! Pana mai ieri nu platisem o factura in viata mea. Alocatia mi-am luat-o de cateva ori de la posta, in rest trimiteam pe altcineva(a se citi unul dintre parinti). Acum ca vine ca la pensionari, consider ca statul mi-a facut un adevarat serviciu. Dar sa revin la facturi. Pana mai ieri nu stiam ce presupune plata unei facturi , cati nervi si ce drumuri trebuiesc facute. A avut grija tata sa ma puna in tema. Totul a inceput cand tatal subsemnatului anunta ca pe 14 e data scadenta la gaze si ca trebuie sa o plateasca cineva. Cum ambii parinti erau ocupati cu diferite treburi, treaba a picat pe capul urmatorului major din familie, adica subsemnatul. Evident ca am acceptat, avand in vedere faptul ca desi sunt major, nu prea am multe de comentat cand vine vorba de un ordin al parintilor. Deh, si avantajele sunt mari, asa ca de cele mai multe ori merita. Posta este localizata in incinta celui mai apropiat hypermarket, cam la 300m distanta de bloc. Zic ca mai mult de 15 minute nu o sa stau. M-am inselat amarnic...Primul lucru pe care il observ cand ajung in locul cu pricina este coada de 10 persoane, toate cu cate o factura in mana. Primul gand: Hesus! Ce de lume! Eu ma asteptam la maxim 2 persoane. Ma asez la coada, frumusel, si cu Metallica in urechi astept. Si astept. Si mai astept putin. Coada se misca cu viteza melcului turbat. In sfarsit, mai erau 2 persoane si urmam eu. Abia soptit, se aude o voce suava: Ne pare rau, dar a picat calculatorul. S-ar putea sa dureze. Evident o doamna intreaba cam cat o sa dureze, raspunsul fiind evident: nu stiu. Eu deja eram nervos, mai ales pentru urasc sa astept. Si din cate am observat, la achitarea oricarui tip de datorie, se asteapta.
Zicand ceva de bine in gand, plec spre posta de la Titan, ultimul bastion al achitarii facturilor si singurul la care puteam sa ajung in timp util. Acolo, vad o singura persoana la ghiseu. Daduse norocul peste mine. Cum ajung la ghiseu incep sa aud cum calculatorul incepe sa scoata sunete ciudate si sa nu mai accepte date. I was like: what the fuck??. Dupa vreo 10 minute de truda, tanti din fata mea isi achita telefonul(n-avem ce face si ma uitam pe factura lasata in voia sortii) si urmez eu. Am scapat dupa 3 minute, in care absolut nimic anormal nu s-a intamplat. Am plecat de acolo obosit, dar mai bogat cu 20 RON(cu toate ca plata e prea mica pentru serviciul facut).
Si am ramas cu cateva intrebari:
1. Mai exista 686, un computer vechi, antic si de demult? R: Da
2. O fi greu sa cumperi un comp cat de cat modern? R: Da, cu toate ca e 8 milioane la SH.
3. Chiar o sa fie nevoie sa fac asta cand imi voi lua viata in propriile maini? R: Din pacate, da.

Si ca o observatie... Acum am de platit si telefoanele. Life can be so cruel sometimes.